poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-07-27 | | Înscris în bibliotecă de Paul Alex
Aici la dumneavoastră se plânge și se fumează mi-nu-nat!
i-am zis barmanului, căci adeseori, la masa de lângă fereastră târziu în noapte am suspinat, gândindu-mă că tu ești departe, departe dragostea mea, și că nu o să te mai văd niciodată. Iar acesta, „față unsă cu ulei ca un lacăt de fier”, gâfâia și sufla în pahar ca să-l aburească: „Domnule, am fi onorați să plângeți la noi, am fi onorați să fumați! Și ca să plângem împreună, în cinstea dumneavoastră îmi trag două palme! În cinstea dumneavoastră îmi mai dau încă una! Oricum, în cultura română se plînge prea mult, căci, cu voia dumneavoastră, suntem un popor de plângăcioși!” Și a apus blând capul lui de îngeraș bătrân între pahare – lună între dealuri ninse. Iar cârciuma plină ochi: trei-patru bărbați la o masă, cocoșați ca bursucii peste scrumiere. (Fețe strâmbe de durere și tăcute ca în vis). Apoi a fost miezul nopții, apoi a trecut de miezul nopții și cocoașele au început să le tremure în spate, să urce și să coboare, de parcă fiecare avea o curcă sub haină cu ghearele înfipte-ntre coaste. Iar barmanul umbla printre mese cântând: „Dar eu cum să te uit, cum să te uit, cum să te uit când sărutarea ta este atât de dulce!” Atunci pe sub gulere curcile și-au scos capul, ca șerpii, steaguri cu ciucuri roșii lângă fiecare ureche, steaguri hâde, steaguri cu cioc, și vaietele treceau ca cerșetorii de la o masă la alta: „Glu-glu-glu, Maria, de ce m-ai părăsit? Glu-glu-glu, Maria, de ce m-ai înșelat tu pe mine? Glu-glu-glu, Maria, pentru tine am înfundat pușcăria! Glu-glu-glu, Maria, ce mă fac eu cu cinci copii?” Și fiecare masă era ca o casă cu trei-patru hornuri fumegând, și noi beam cu coatele pe acoperiș. Iar sub tavan, scârțâind, pe un ghem sur ventilatorul ne depăna plămânii. Lacrimi și scrum în scrumiere, apă neagră. Și cum stam așa cu fața la perete am început să râd. Și-am arătat cu degetul în sus și am zis: „Au încetat lucrările! Au încetat toate lucrările!” Și ieșind în stradă am privit cerul: și cerul era ca un șantier părăsit în grabă la venirea iernii.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate