Nu mai pot spune nimic despre tine, domnul meu X.
ce gândeai, când mă priveai pe furiș de dincolo de fereastră,
cum te încruntai, dacă plecam prea repede de la geam,
după ce
îmi întindeam rochia de la Sense ca să fie stropită de vânt,
nu mai pot spune nimic, nici despre
mașina în care ne-am iubit, la repezeală,
cu o săptămână în urmă,
nici despre
gleznele care mi-au pocnit în mâinile tale, despre țigara de după,
despre tancul care acum a intrat în oraș,
ca să șteargă
desenele cu cretă ale viitorului nostru copil, abia isprăvite,
timpul trece nărăvaș, domnule X.,
tancurile s-au înmulțit, la fel și purecii din copaci, și ei au crescut,
augmentativ
ca să se prefacă în fluturi
domnule X., dumneavoastră nu știți cum cresc piersicile,
nu știți cât sunt de înalte clădirile care stau să privească cum
începe războiul
pe străzi
și la mine în burtă
în curând vă voi naște copilul, cu toate mărturisirile dumneavoastră,
și îmi vine să descopăr desenul
de sub șenile
domnule X.

pesemne este prea multă tristețe în stradă
eu
voi naște în stradă
libertatea
acum înțelegeți?
cu
sângele meu o voi naște
domnul meu X.

să vă deschideți umbrela, domnul meu bun
tancurile se vor întoarce acasă