Măsor universul cu puterea minții,
adun în gânduri orizontul de care mă despart,
toate drumurile mă duc spre neființă
și nimeni nu are nicio explicație.

Însemnările mele de circumstanță
mă lasă să zăbovesc în speculații logice,
dar nu mă pot arunca în marea cunoaștere.

Limba se pietrifică-n cuvinte,
vreua să știu ce-i dincolo de realitate
înainte de a nu mă mai întoarce
și dacă facerea lumii nu-i o întâmplare fericită.

Cineva îmi spunea că totul e o minune a creaței
și Dumnezeu s-a speriat,
ne-a lăsat liberi să ne alegem calea
numai cu zece porunci.