în treze suburbii de veci ne doare
deasupra criptei care tot așteaptă;
ci nu am dus ofrandele de faptă
în miezul tău, sub liniști de pudoare.

găseam nimicnicii de vise-n șoaptă,
acum le ești spre Ieri o privitoare
și proprie a mea privighetoare
ca-n duh de Azi a mai urca o treaptă.

în osul meu de duc o dinastie
e-o ancestrală varză cu ciolan
ce merge-adesea-n cale de pustie.

iar pâinea crește, unduind în lan
și uneori sămânță e-n hârtie
cât aur poartă-n brâu un castelan.