căzut în patimi de femei ușoare
precum un fulg de nea de-l poartă vântul,
tot iau spre merele trupești cuvântul,
păcatele în duh îmi cad, ninsoare...

și din țigară fum spre cer e-avântul
doar bezna-n somnul rațiunii doare
ci nu sunt legi spre-așa ceva-n vigoare
sub tălpi spre-a-mi redeschide-n vis pământul.

precum făcută-i flacăra să ardă
presus de moarte-i viața, în diez
acolo, în odaie, la mansardă.

căci oul de a fi mai are miez;
pe sub tăcere gata să mă piardă
o clipă-n plus în trai incendiez...