știu singura insulă de liniște
pecetea de ceață travesată de tine mâinile-ți încă reci chiar
după corpul atâtor destine

mila orașelor de foc devastată
midinete cu rochii de stambă
arse la poale de regi deșănțați

fugeau cu toții spini se împingeau pe frunte
ilisibile ruperi în starea de fapt

bănuiții mărunți creșteau alt oraș
acolo se povestea despre tine
încercările se puneau în cuvinte
de argint același vocabular devenea politica celor ascunși

ne rămânea însă insula
credința se încărca armă
legi noi studiau lenea celor îmbuibați
nimicul stătea ca o scară

nu eram fugitivi
doar alții ne priveam în ochi
toma se desfăta cu rănile