M-am rătăcit trecând poarta străină,
Fără să știu c-am fost ales ca sclav,
În lanț sub bolta stâncilor din mină
Scriu lacrimi, în pământul cel jilav.

Și-am devenit stăpân pe-o călimară
Profundă atât cât lanțul meu mă lasă,
Când stă întins e-o coardă de vioară,
Ce-mi cânt pe ea tot dorul de-acasă.

Rănit pierdeam șiroaie de rubine,
Încet ca versul orb ținut de mână,
Cu lanțul de vioară, strâns pe mine
Îmi săpam groapa, ca pe o fântână.

Dar răscolind pământul pân' la apă
Ce-mi amintește de sărutul proaspăt,
Eu, resemnat și-nconjurat de groapă,
Durerea ta ți-o beau până la capăt.