Odată o floare a rămas fără petale din cauza unei fete care nu știa
dacă o iubește sau nu un bătrân cu bani;
odată un scaun a rămas fără un picior într-o cârciumă,
și-a devenit simbol românesc,
odată un ochi a rămas fără privire și a omorât o muscă,
și tot atunci, odată, am iubit un șarlatan frumos
ce îmi jurase că n-are cum să nu meargă treaba aia dintre noi,
că dacă am să sar, o să mă prindă, că dacă am să vreau apă,
îmi va aduce, că dacă îmi fac o pomană cu sufletul lui
și decid să-l iubesc,
mă va face a sa pe veci-
și cine n-are dorul ăsta, câteodată,
de-a fi a cuiva?
Odată un răspuns a rămas fără întrebare,
și tot atunci, odată,
i-am spus: odată am să îmi fac pomană și-am să îți iubesc
sufletul,
dacă ți se face și ție, odată, milă de libertatea mea.