Cît trăiesc dincolo
de purpura sunetelor
veșnicia coboară
să culeagă jeraticul
roții mîinilor voastre.
Copii albaștri, oul pămîntului
se deschide la miazăzi
în albia vidului.
O, cum răzbat voluptatea semnelor
zborului suflării omenești
ca o aripă strălucitoare
în largul cununii stelelor..;
dar, vai!
undeva sînt tăiate apele văzduhului
de trei pietre runice
care mă inlănțuie
cu mătăsuri de nisip
și cad miresmele
razelor nopții de rîndunici
pe înfiorarea nevăzută.