atât de mult
în atât de puține cuvinte
și câte-or mai fi fiind doamne
ascunse cunoașterii mele...
de-aceea
la ureche ți-oi spune șoptit
lasă-mă măcar într-o singură viață
să fiu femeie
să știu mecanismul subtil prin care
cu o atingere fugară pe braț
intr-o convorbire banală
îl fac din om cumpătat un hedonist
trezindu-i instincte primare
cum cu frunze sau pospai de zăpadă viscolită de gând
pot ascunde cu ușurință
urma de lup a dorinței
clipind des a mirare
la insistenta-i privire
și c-o înceată clipire
îi zic da
scoțându-l din fire...

spunându-ți secretul și ție
poate ți s-o trezi curiozitatea
de a veni a doua oară
în chip de femeie
imperfectelor tale clone
dându-le și iubirea
de care are lumea atâta nevoie...