Mă uit la niște pui din coșul de nuiele
Și-i văd plăpânzi, nevinovați, pe toți cei patru;
Mici, blană diferită, încă orbi cu roză piele,
Toți puf, motani ce dorm îngrămădiți un’ peste altu’.

O fi la fel la scara universală, oare,
Din când în când în gând un colț de ochi fugar
Și cu priviri de asemenea întrebătoare;
Ce va fi mâine om, sistemul planetar?

Căci știu, la rându-mi curs pot da de vreau,
Pentru că văd, stau și admir și-s protector...
Deci sunt destinul eu și întâmplătorul pot să dau...
În fond, sunt dintr-o scară un decident, decis de-un Creator!
11.05.2014