și ce dacă
neclintită
mă voi așeza în centrul ploii
ca o fiică renegată căutând ispășirea poate doar
drumul acela pe care singurătatea adastă ațâțând umbrele
fiara ieșită din sine în firea lucrurilor cândva domoale

și ce dacă
voi trasa un fel de univers propriu
carcera cu țipete stranii rătăciri și monologuri ambigue
claustrofobia albă a călugăriței ocolite de vocație
în fapt
femeia aceea acostându-te pe tine

și ce dacă
îmi voi strânge pasărea în lăuntrul pielii albastre până la sugrumare
până la a opri timpul
până la a-i interzice luminii îngerului cerului să se apropie...

și ce dacă
neclintită
mă voi așeza în centrul ploii...

și ce dacă... și ce dacă...

tu vei ști că nu am încetat