exercițiul iubirii aceleia nici
priceperea de a mă-ndrăgosti „așa” păstrez
nebunia de altădată ca pe o otravă bună pentru ziua în care
alții
mă vor obliga să plec cu totul altfel decât mi-am dorit
de-aici
cel mai spectaculos este cum
poți s-o iei de la capăt iar și iar
fără să te plângi fără să blestemi fără nici măcar
să-ți permiți să te plictisești
aici
e acea roată albă gigantică
animalul care face furori prin blândețea contrastând cu
anatomia hipertrofiată
se adună jumătate plus unu din univers rămân
doar câțiva
cade
un fel de soare tomnatic
șarmant în instinctele-i domolite
de dincolo
în surdină se aude
tumultul lumii bolnave să fie să fie să fie
în experiența terifiantă
privirile ei se întind asemenea harpoanelor
vulcani încinși umplându-și interioarele de propria cenușă
eu
nu mai am...