nu mai știu dacă
instrumentele
îmi zăpăcesc afectivitatea
o trezesc retrezesc
mereu
cu aceeași blândețe
aspră
modulată întru bucuria
sufletului

sau sunetele care mă
ridică
în acele momente
ale ascultării
mereu spre înaltul înaltului
în care
știu că aș vrea să rămân
mai mult
fără a pica vertiginos în
banalitatea
zilelor sau a nopților albe

oricum știu că ea
muzica aceea răscolitoare
îmi păstrează la ceas de taină
ființa întreagă

uneori chiar simt desenul inimii
cuprinzând în brațele fragile
întregul

sărutându-i cu ritmul ei
toate nodurile
toate blocajele dintre a fi
și a pleca
fără răsuciri ale trupului
spre nimicul în care
încet încet mă regăsesc
pentru fracțiuni de liniște interioară
desăvârșite

Anne Marie Bejliu, 28 septembrie 2016