Nu mai încap culorile în trupul poeziei
și se rostogolesc în penelul fermecat,
se nasc tablouri vii ale naturii
măreție pentru ochii privitori.

Cu entuziasm afli plăcerea din lucruri,
imaginea vie îți rămâne în suflet
înrămată ca o lumină odihnitoare,

de inima împrumută din armonia deplină.

Nimicul își scurge urâtul pe urme,
capătă viață trăirea darului cel ales,

cel ce iubește se-mpresoară de punți
ce trec peste obstacolele vremii.

Lumea capătă distincția culorii pe suprafețe
pictate cu mână de maestru
de făurarii de frumos,
copie până la perfecțiune a creației divine.