În acorduri de prigorii,
Peste galbene stihii,
Un vultur din pribegii,
Pogorâse plin de glorii,
Spunând ciorii:

-Am zburat peste ținuturi
Și-am atins creste de munți,
Sărutându-i pe reci frunți,
M-am luptat cu șapte vulturi
Fără scuturi!

-Hai, nu mai ”sufla în surlă”,
Că nu mă surprinzi deloc!
Și o mierlă, ghemotoc,
Fuse-n munți și nu mai urlă
Sus pe turlă!

Dintr-un capăt de răstoacă,
Un sticlete a țâșnit,
Ca tornada s-a rotit,
Și pe uliu îl atacă,
Nu în joacă!

Nu știu cum se hazardase,
Cocoțat pe capul său,
L-a ciupit atât de rău,
Până uliu sângerase
Și zburase.

Ca o morală:

”Sunt puternic! De mă-nfrunți...”
Însă lauda-i în van,
Când ajungi ca un golan,
Zdrențuit, jenat te-ncrunți;
De-un mărunt în munți!