covor de floare-n sfera ei murindă,
țin pasul meu în gând, mai la-ndemână
și-s veacuri multe de a trece până
cuvântul meu se va hrăni-n oglindă.
tu ești pe ale mele vreri stăpână
da-n Cerul meu e Pasărea venindă
cu Moartea la un loc de-i împlinindă
n-ai bunuri să aduci în mine, zână...
ci trec prin toate trecătoare-n maluri
de carnea ta topită nu am saț
ci pier în ale dragostei letaluri.
tăcerea ține rațiunea-n laț
ți-e lacrima căzândă prea în valuri,
în ploaia ei un morb în minte-nhaț