sunt zile întregi în care nu rostește un cuvânt
sonorul e dat pe surd/
memoria, pe amnezie
conturul lor, când fragil, când întortocheat
îi provoacă un fel de greață:
„la naiba cu conotațiile!!” și visează
un tărâm al enunțurilor perfect monosemantice în care
inima devine piatra lui wilhelm hauff,
grota fără intrare/ fără ieșire/ fără dorințe/ fără suferință/
fără bucurii istovitoare... / fără.../ fără.../ fără...
absolvită până și de moarte
– o cutie a pandorei autoferecată –
... dragostea, tranzacția banală,
un fel de calcul matematic,
contractul pe care îl faci din vigilență maximă
cu vocație de contabil bilanțier
să nu tremuri iarna/
să ai ce pune pe masă/ să nu mori de foame/ să ai ce îmbrăca/
să-să-să-să-te-pre-faci-că-în-că-ești-viuuuu!!
uneori repetă un cuvânt până îl deformează
e convinsă că
ar putea fi orice altceva:
un sentiment răsucit până la diluția completă/
o piuliță rebut pe care o arunci în trecut sau la coșul din apropiere/
programul diurn făcut să fie încălcat et cetera
dar
sonia-asta
nu acceptă niciun tratament
e convinsă că pentru RESTART
trebuie să te golești la un moment dat de toate
țesuturile necrozate...
(un fel de tabula rasa în anatomie personalizată)
și perseverează...