trunchiuri despicate peste care
a murit trăsnetul sau doar timpul

un hijab acoperă cerul

trupul neputincios
când
ochiul de foc sparge stânca

herghelii nebune izbesc tăcerea
pământul se crapă

Te caut, Doamne...

durerea deșertului intră în tălpile-mi ca un virus
nori albi desprid capete
păsări uriașe în zvâcnetul miocardului
sângele se prelinge pe arcușul viorii...

până unde voi ajunge, Doamne?!

femeia își descoperă chipul
când
el dansează peste mormane de cenușă
dunele fac loc regăsirii

și tot te caut, Doamne