nimic nu mai e la fel
locul nostru e zidit între pereții unui poem, iar timpul nu mai e timp
devine o gaură neagră și adâncă, iar noi niște licurici lunatici în mijlocul ei
dincolo de asta... pădurile tac
din când în când lupii înnebunesc, urlă și dau târcoale
la marginea pădurilor focurile înghit slovele cu tot cu iele și cântec și joc
nici cuvintele nu mai curg
se fac pietre de aruncat în primul păcătos
tu ții frânghii albastre în dinți, ai învățat jocul ăsta printre iele
doar lupii înnebunesc din când în când, urlă și dau târcoale
acum
pădurile tac
tu taci
eu plec
nimic nu mai e la fel