Suntem uitați într-o pleoapă
care sângerează
și dincolo de moarte.
Trupurile urcă în muzica lor
paralizând vindecarea.
În fiecare zi o iau de la capăt.
Un cer deasupra sufletului neadormit
în nicio odihnă.
Vino femeie și așează-ți muzica ta preferată
și ceva cald lângă sângele meu.
Lasă-te ca un șuvoi de îmblânzire între resturile zilei de ieri și începutul resturilor zilei
de mâine.

Voi împinge poezia în toate colțurile tale întunecate și visele vor dispărea dincolo
de plăgi
în toți oamenii care te-au privit
ca o existență în care nu ai de ales decât
să nu te mai întorci.
Să te privești în oglindă ca o viață care își visează sfârșitul
cu ochi limpezi.

Să te iubești când
nu va mai rămâne nimic
să-ți ducă numele mai departe
ori să-ți intuiască gândurile nimicite
în frumusețe.

Te vei desprinde de tot ce-a fost înfrigurare
și vei locui în toate mările care locuiesc
în visul meu.