aici singurătatea se măsoară în decibeli
înțelegi asta după străzile arse, înghesuite la subsol
ca pentru cataclisme,
aproape strivite sub privirile lor
albe, împietrite, migrate în sticlă
după obloanele acoperind etanș cuvintele
ca pe borcane cu termen de garanție limitat
după trupurile forjând în trotuare,
prelungite cu un gest reflex de renunțare
în surzenia pământului bătrân și olog, aplecat peste cer,
coviltir de inimi împrăștiate
se măsoară
în maldărul de jurnale-monolog,
în miile de ambalaje overdose letale
lucind în ochii șarpelui și în progeniturile lui:
victorie desăvârșită!
se măsoară
în camera goală, isterizată de soarele orb,
autoincendiindu-se,
într-o pereche de pantofi rămași la ușă,
gazdă resemnată pentru praf și păienjeni cu cruce
se măsoară
în floarea de iris smulsă din iarbă,
devenită, mai apoi, simplu obiect de decor, un plastic
mâzgălind înlăuntrul cu sânge chimical,
blocând arterele
și mai presus de toate
se măsoară
în ani-lumină depărtare de celălalt


tăcerile triste ale îngerilor – coloana sonoră a filmului meu mut


aici singurătatea se prinde cu rezoluție maximă
în orice interval zi – noapte / noapte – zi
nu ai decât două variante
ori intri în ea,
ori o ucizi