LUNA


Ești piatră nestemată de inel ceresc
cădelnițând Pământul orbital în dansuri nupțiale;
ești gura cerului fierbinte
prin care bolta rostește poezii,
de mii de doruri aprig sărutată,
de mii de barzi mereu cântată...
Ești primul astru vizitat de noi,
ce te-ai sfințit sub pașii omenești !


Vernale nopți, poeme de-ntuneric,
cuprinse-s de lumina clopotului tău,
închise-n cupa florilor de vară...


Selenă dulce, crăiasă mândră-a nopții,
ne-arați aceeași față în creșteri și descreșteri,
ne ții în echilibru viața pe pământ,
ne scalzi în roua lacrimilor tale de lumină
și ne inunzi cu strofe-ascunse-n raze !
De-aceea te-admirăm cu toți din suflet
și fascinați de-a ta splendoare și mister,
ne-ai fermecat pe veci să te cântăm,
căci din puzderia de astre de pe boltă,
ești astrul cel mai drag, cel mai iubit !