un timp
am rătăcit pe mare
n-aveam cu mine niciun rost
eram pierdut o închisoare
părea întregul orizont
am hașurat cu pana mea
solfegiile pe un val
un trist refren lâng-o meduză
păreau arpegii de școlar

tu mi-ai zâmbit
dintr-un abis
cu stele reci înfipte-n coamă
și ai crezut, plutind prin vis
că ești căluț de mare-n goană

dar ne-am trezit
departe-i marea
pe buze avem doar gust sărat
iubirea noastră ca furtuna
acum se îndepărtează-n larg

pe plaja inocenței alge
se despletesc sub pașii mei
vin valuri ca să mă răstoarne
căluții să-i prefacă-n zmei


și eu visez
m-arunc în mare
să mă trezesc în zori copil
cu tâmpla plină de ninsoare
și de nisip dintr-un castel
în care ai fi fost regină
iar eu un paj sau poate zeu
dar n-are nimeni nicio vină
că am rămas pe veci ateu