în fiecare dimineață îmi văd gândurile ca niște mumii
scotocind prin mizerii de ură în tomberoanele trecutului
apoi caută să-mi sugrume uitarea ce plânse aproape toată noaptea
goală și speriată cu plete mari de lacrimi
oglinzile înegrite de timp vorbesc cu himerele față-n față
despre amenințarea ce mă privea din noroiul acela cleios

îmbătrânisem abandonat de timp într-o existență atemporală
toată ziua căutam cuvinte ascunse în amănunte nesemnificative
devenisem insuportabil timpului
și ura lui grețos de neagră nu putea fi schimbată în nimic
pășeam în zigzag clătinându-mă cu picioarele păroase de umbre
rămăsesem singur cu mine în mijlocul mulțimii de alții
și nu aveam de ce mă sprijini