poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2016-01-02 | | Un mare Nume (semiparodie) Azi noapte am avut un vis ciudat, dar foarte scurt... Da, un vis ciudat cu confratele Poet Marin Sorescu, Cel care s-a născut cam odată cu mine, dar care s-a grăbit să plece înaintea mea, Cel cu care schimbasem două cărți, promițându-ne să ne citim reciproc. Cum l-am văzut, l-am întrebat: ”Unde fuseși, Marine?” ”Păi... dădui colțu și mă dusei să mor puțin... Dincolo... Dar mai ții cartea de la mine? Aia cu mine... ”Singur printre poeți” ... Mi-o citiși?” ”Eu da” - îi spusei. Mi-ai dat-o cu autograf. Dar tu pe-a mea ?” ”Eu nu... Fiindcă-ți spusei: făcui ce făcui și m-am mutat Dincolo... Iar mutarea asta mi-a cam luat ceva timp, ai să vezi și tu, Căci acolo e mai mult de lucru decât la minister unde mă trezii că ei mă puseră ca șef...” ”Eeei...Abia acum mi-a picat fisa, prietene, și dacă-i așa, atunci am și ei o mare întrebare... Una mare, mare de tot... Și vreau să fii sincer: te-ai întâlnit cu Dumnezeu? L-ai văzut pe Dumnezeu? Există Dumnezeu, Marine? Există? Mulți spun că nu? Eu pe tine o să te cred, nu pe ei... Vreau să-mi spui: există?!” Deodată, zâmbind, el a dus iute mâna la piept, de unde nu știu cum a făcut, De-a scos de-acolo o hârtie care strălucea cu raze albastre; și mi-a dat-o... ”Citește-o !” - mi-a răspuns zâmbind ironic, după care s-a făcut imediat nevăzut... Am rămas uimit, dar și mai uimitor era titlul de pe hârtia ce conținea un poem. Iar acolo scria așa: ”Dumnezeu nu a existat !...” (Da, ăsta era titlul și titlul m-a zguduit atât de mult încât era cât pe-aci să mă trezesc din vis), dar am citit tot și am văzut că Marin scrisese așa: ”Dumnezeu nu a existat... A existat numai un univers uriaș cu frumuseți fără limite, împodobit cu învolburate și mărețe galaxii. Totul a apărut brusc, totul dintr-un nimic absolut, apoi dintr-un punct care s-a umflat, și-apoi dintr-un haos ordonat aflat la marginea imposibilităților de a ni-l imagina și-a-l înțelege, Unde miriadele de stelele orbitoare fac spirale albe părând cețoase, Deși vibrau de scânteieri amețitoare - Spirale ce dansează lent, cu voaluri de plasmă fierbinte În cuibare milenare de foc nestins Din care țâșnesc raze ocrotitoare ale materiei negre Ori ale black hole-urilor lacome de lumină. Și, mai ales, odată cu marele cosmos, sau mai înaintea lui, au apărut niște ființe Cu aripi luminoase Pe care le chema: Iisus Preeminent, Arhanghelul Mihail, Arhanghelul Gabriel și alții ca ei, plutind cu plecăciuni grațioase printre Tronuri, Domnii și Tării, printre Stăpânii și Începătorii, Printre heruvimi și serafimi, printre coruri de îngeri stăpâni pe marele Eden, Cărora le plăcea să cânte fără oprire și să strige cu ecouri sonore prelungi: Aleluia! Aleluiaa!... rotindu-se împrejurul unui Tron Orbitor, măreț și veșnic strălucitor, Repetând: Aleluia, Slavă veșnică și nepieritoare, Slavă întru Cei de Sus ! Slavă Luminii Orbitoare de pe Tron ! Dar fiindcă toți aceștia au văzut câteva cete de ființe înaripate Furișându-se și îndepărtându-se de Marele Tron Ca să alerge slugarnic după o lumină ce pălea, Au plecat să se bată cu ele, alungându-le pentru trădările lor. Unii din cei alungați s-au retras într-o mare de flăcări, Alții au căzut pe pământ ascunzându-se abili printre oameni Să-i amăgească și să-i distrugă. Între timp, oamenii de pe tot rotundul pământului Munceau, construiau, inventau, se certau, se păruiau și se împăcau, Iar când se odihneau, Gândeau profund, scriau, compuneau și priveau înfiorați spre cer Căutând să-i dezlege tainele și să-i pipăie lăcașurile... Acești oameni, descoperind Adevărul, făceau din razele lui Biserici și catedrale Pentru lacrimile icoanelor înduioșate ale unei Madone curate ca sufletul ei, De curgeau rugăciunile lor la vale Printre toți munții Terrei și toate continentele Și toate mările și oceanele Până la cei doi poli de gheață ajungând să-i topească... Au mai existat și niște sfinți cu condeie sfințite de aur muiate în cer, Cu care au scris evanghelii descriind istorii și taine străvechi Despre cum s-a născut lumea și credința, Despre cum va evolua și cum va pieri ea, Prevestindu-ne cine, cum și când se va întrupa ca Om să o salveze Și să o mântuie prin jertfă de sânge, Vorbindu-ne mai întâi despre blândețe, dreptate, bunătate, smerenie, sfințenie, iertare Și mai cu seamă despre iubire, despre marea iubire și prioritatea ei absolută... Acest Mântuitor bătut de gânduri Și-a transferat exemplele vieții Lui în Cartea Vieții model pentru noi. A mai existat inevitabil și momentul unei mari jertfe necesare Pe brațele unei cruci însângerate După care Cel Jertfit va învia pentru a ne învia și pe noi când va sosi vremea, Lăsând în urma Lui secretul fericirii și al vieții veșnice Care va purifica întregul cosmos și va ferici întreaga lume terestră Prin forța Atotputerniciei, a Adevărului etern, a Blândeții și a Sfințeniei... Si pentru ca toate acestea Trebuiau să poarte un Nume, Un singur Nume, Li s-a spus simplu: DUMNEZEU... ” |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate