exista undeva un oraÈ™ plin de statui
era singurul în care puteam respira împreună
pe străzile albe care cântau din pietre și ziduri
ne plimbam fericiți, aveam pe umăr un pescăruș păzitor
un porte-bonheur care ne-ajuta
să nu ne transforme cântecul straniu în iubiri fără suflet

acolo am născut unul în celălalt un puzzle ciudat

eu te iubeam precum crăciunul
pe care-l aștepți să-ți îndeplinească dorințele
gălăgios și plin de beteală
iubirea ta nu avea nume, era atât de simplă și tăcută
încât mă întrebam dacă nu cumva e o iluzie
prea oarbă ca să o descopăr în gesturile tale mici
mi-am scuturat pletele a revoltă
alungând adevărul ce dormea ascuns în ochii tăi
și toți pescărușii au zburat împreună cu el

o rană până la os e amintirea ta acum
dureroasă și periculoasă ca o sângerare de neoprit
îmi bântuie trupul căutând fantomatica melodie în care-mi găseam liniștea
doar la capătul nopții, între zâmbetul de bun venit și cel de rămas bun
în căușul palmei tale s-au sinucis azi toate speranțele
pe care le voi îngropa în mare fără nume pe cruce