era demult
într-o primăvară
când nopțile mai mergeau perechi
două câte două
pe la-nceput de seară
apoi stăteau îmbrățișate
până le spăla roua picioarele
iar primul descântec le săruta
obrajii îmbujorați de ultima ninsoare

mai târziu
s-au asfaltat drumurile de țară
carul cu boi a fost furat
și pus în loc de icoană
de se-nchină și-acum lumea la el
și ne-am trezit în plină vară

crezi c-am putut să spunem ceva?
era cald în fiecare seară
nici nopțile nu mai umblau singure pe-afară
începuseră și ele să se teamă
de întunericul ce venea de la răsărit

am dus-o așa până-n toamnă
când ni s-au pus botnițe
și-am fost trimiși să privim stelele
de pe steaguri
peste o mulțime de garduri
ca niște ploșnițe roșii
însetate de-afară
lumea care crezuse
că putem sta așa până-n primăvară
a pus câinii să scarmene
odraslele boierului
că schimbase plugul de la țară
pe bodegile din cetate

era doar început de iarnă
nopțile n-au mai ieșit deloc pe-afară
iar fumul din coșuri
dansa cu moartea
pe niște acorduri triste de vioară
seară de seară

nici nu mai știu ce-a fost
o lungă înmormântare
o sărbătoare tristă
un mult așteptat botez
sau toate laolaltă

de-atunci,
tot așteptăm o primăvară
nu a venit nici acum
e pe drum
sperăm s-ajungă
chiar și în carul cu boi
ca nopțile să meargă perechi
două câte două
de la început de seară
până le spală roua picioarele

și cât de mult te-am rugat
”să nu uiți, Darie!”