ÃŽn memoria mamei


Am sădit un ram
plăpînd de verde
ce era
smuls cu zorii
dintr-o salcie
în plîns
cu plînsul rîului.
Pămîntul bucuriei
din care
i s-au înviorat rădăcini
nu a fost al meu-
cum și viața
cum și sufletul
îmi aparțin
doar cu împrumut
pentru cîteva anotimpuri.
Ramul creștea
străjuit în vederi
de mi se-nvăpăiau
undele zilelor
în care stăteam
adevărat.
Și-ntr-o primăvară
cu must dulceag
de-nmuguriri deschise
ce de aripi,
ce de cîntece!
se revărsau
peste marginile cuiburilor
peste coamele caselor.
Vocea de sarbătoare
a bietei mame
din duminicile
sfintelor Florii-
pînă s-o ia bătrînețea,
mi-a făcut zicere
de am ridicat
ființa mîinilor
la înazurita grădină
a mlădițelor
consacrate altalelor.
Și am primit
botezul înșeptit
al luminii luminiilor
din înfrunzire.