Își întinde pielea pe față,
întinerește-n dorințe, visează mai mult
cum păsările cântătoare primăvara,

capătă altă încredere-n sine
în vârsta fulgurantă și falsă.

De teama anilor neiertători își schimbă și sufletul,
înfățișarea devine voit alta,
oricum numai pe sine se înșală.

Uneori și copacii păstrează o scoarță subțire
dar rând pe rând se uscă câte un ram,

de tot privesc
și nu-mi vine să cred
ce văd.