dacă ai noroc
pe la cinci orașul se golește de oameni
ca o carcasă de vită din care se scurge grăsimea
atunci poți privi în voie săracii orașului
cum scurmă după țigări
zîmbești cînd îi vezi cum se-apleacă
mimînd un șiret desfăcut
o durere de tibie
și-nhață chiștocul cu mîna transformată
în gheară de necrofag
aproape le simți disperarea
cînd își dau seama că slimul fumat pe jumătate
e un băț de chibrit
și blesteamă lumina vîscoasă ca pasta de dinți
că n-a fost mai bogată decît întunericul
te-așezi lîngă un stîlp și zîmbești
mai mult ca să vezi dacă și umbra-ți zîmbește-napoi
ai vrea să urli
mai mult ca să vezi dacă urletul
nu e cumva un sonar care se lovește de alte trupuri
ca de o haită de submarine naziste

îți spui că tăcerea e un ferăstrău cu dinți de carbon
care trece prin orice stern
ca focul prin ceară
te pregătești de-o călătorie imaginară
cumperi imaginar un bilet numai dus
pe un șantier din sheffield sau iverness
te gîndești la ce lași în urmă
ridici din umeri indiferent
tu însuți ești urma
tatălui mamei a celor ce-au fost înaintea lor
ba chiar poate a lui isus nou-născutul
te-ntrebi care e cel mai rău lucru ce ți s-ar putea întîmpla
înafară să mori din greșeală
cel mai rău lucru e să nu ai lucruri rele care să ți se întîmple
deschizi șifonierul și fluieri a pagubă
dacă e adevărat că haina face pe om
atunci nu ești decît fetrul unui joben
pe care-l aruncă plictisit de magie
cel a cărui urmă vei fi