poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-11-23 | | Înscris în bibliotecă de Maria Elena Chindea Pentru Atlanta și Allan P. 4 Totul de reluat. Totul de spus din nou. Iar coasă privirii, peste tot a fi purtat! Un om porni să radă la galeriile de piatră ale Bibliotecarilor. - Bazilica a Cărții!... Un om la balustradele de sardonix, sub privilegiul bronzului și-alabastrului. Om nu de mare nume. Cine era, cine nu era? și zidurile sunt de agată unde se lustruiesc lămpile, omul cu capul gol și mâini netede în carierele de marmoră galbenă - unde sunt cărțile, în serai, unde sunt cărțile în nișele lor, că mai ieri, sub etichete, animalele împăiate în blănile lor, în camerele închise din marile Temple - cărțile triste, nenumărate, în straturi înalte, de cretacic, purtând creanță și sediment în suișul vremii... și zidurile sunt de agată unde se oglindesc lămpile. Mari ziduri șlefuite de liniște și știință și, de noaptea lămpilor. Liniște și liniștite-ndeletniciri. Preoți și preoție. Serapeum! La care din sărbătorile Primăverii verzi va trebui să ne spălăm acest deget pătat de colbul arhivelor - în această brumă de bătrânețe, în tot acest fard de Regine moarte, de flamini - ca de molozul orașelor sfinte, de albe varuri, moarte de prea multă lună și pocăință? Ha! mi se spulbere acest loess! Ha! mi se spulbere această amăgire! Uscăciune și vicleșug de altare... Cărțile triste, nenumărate, pe muchiile lor de cretă palidă... și ce va fi oare, pe degetu-mi de os, acest talc de uzură și de înțelepciune, și toată această atingere de colburile științei? că la sfârșit de anotimp praf și pudra de polen, spori și sporuli de licheni, o mărunțire de aripi de nălbari, de solzi cu pungi de râșcovi... toate lucrurile în descojire la limita infimului, depuneri de hăuri pe drojdiile lor, maluri și zațuri la capătul înjosirii - cenușă și pecingine a minții. Ha! tot acest miros cald de leșie și de dospire sub sticlă... de pământuri albe de mormânt, de pământuri albe filtrante și de pământ vegetal pentru vechi Sere Victoriene... toată această duhnire searbădă de sodă și de plancton, de miez alb de copră, și de alge uscate sub thalurile lor de fetru gri de prin marile ierbare, Ha! tot acest gust de azil și de casbah, și-această brumă de vechime din mulurile pietrei - uscăciune și vicleșug de altare, carie de țărmuri cu mărgean, și molipsirea neașteptată, în depărtare, a marilor vâsle de calcar la trădările eclipticii... Să pleci! să pleci! Vorba de muritor! Traducere Aurel Rău
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate