tabla casei repugnă apa coborând
ca să însămânțeze pământul
cu laptele pus la
fiert care tocmai mirosea
rafale de aer trecând grăbite
ca niște lotri prin hainele mele
respir pe nas ca să nu îmi
intre pe gură
că par rele peste măsură
policticoase le-aș spune că sunt
dar crezi că le poți păcăli
sunt deghizate în dovleci
cu ochi și gură
citesc din privire atunci când pot
pentru mine e semn bun ploaia
deoarece făcând parte mă consider
în pielea mea creație
și sarea din apa intră în mine
să completeze deoarece tocmai m-am trezit
așa este ea grabnic ajutătoare
miros oglinda care se făcea
din apă
nou și pur în originalitatea ei
vrea să arate că încă trăim
după canoane prestabilite
dar visându-ne singuri viitorul
în toamnă o rupere de nori
care mă desparte de vară