printre blocurile cenușii ale cvartalelor
nu mai e liniște
haita nu scapă nimic din vedere
nici pe omul cu bicicletă roșie care trece acum
din ce în ce mai rar pe aleea cu frunze uscate de arșită
a scăzut Dunărea
mă întreb cum de s-a redus și credința
că doar pe acolo soarele intră rar
cuvintele sunt puține
și gândul că Dumnezeu e doar imaginea din icoane
capătă aer de permanență
dorm oamenii tomberoanelor
cu lămpașele stinse
prea multe sticle de plastic le-au consumat lumina
în timp ce salubritatea le fură altă pâine de la gură
-groapa de gunoi se adâncește
la fel ca ziua care scade în ochii mei
când trec pragul casei cu zăbrele aurii
-e cod portocaliu până și-n adâncul meu plin de păsări