Eu sunt un zombi pentru voi,
mergând încet ca-ntr-un convoi.
Din cercul vostru-aș vrea să scap,
Că nici în lift nu mai încap.

Și dorm adânc la o cafea,
Și dorm adânc și când visez,
Gândind, eu par că delirez,
Dar știu și bine-a mă distra.

Și dis-de-dimineață sună
Alarma – parcă stau pe-un nor –
Știu imediat că nu-i a bună
Din somnul dulce să cobor.

Orice idee mă agită
Și orice glas ce nu-i banal,
Și nu coboară în aval
E-o sursă clară de otită.

Urăsc persoana ce se plânge!
De ea depinde, pân’ la urmă,
și DOAR de ea, unde ajunge,
dacă trecutul nu și-l scurmă.

O, dorm... sunt mângâiat de boare
Și zmeu pe-al vieții tobogan –
Aștept salariul meu baban
Și-s liber să mă duc la mare!

Parodie după:

Serenada muncitorului

de George Bacovia

Eu sunt un monstru pentru voi
Urzind un dor de vremuri noi,
Și-n lumea voastră-abia încap…
Dar am să dau curând la cap.

O, dormi adânc, mereu, așa,
În vise dulci, hidos burghez,
Oftând, palate de-ți lucrez,
Eu știu și bine-a dărâma.

În noaptea asta, iată, sună
O serenadă din topor,
Amanților pierduți sub lună,
Poeți cu putredul amor.

O, dormi în noaptea infinită,
Burghez cu aer triumfal,
Dar preistoric animal
În rațiunea aurită.

Sub luna blondă nu se plânge,
Ci răzbunările se curmă,
Martirilor scăldați în sânge,
Cânt serenada cea din urmă.

O, dormi… dar voi urca spre soare
În zbor sublim de-aeroplan…
Cu vise dulci, burghez tiran:
E aurora-ngrozitoare…