poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-07-23 | | știu un loc unde râsul își are rădăcina înfiptă în grădina cu pruni prin inima căreia încă-mi aleargă pusă pe șotii copilăria pașii nu cunoșteau stângăcia înfrângerea haz de necaz împotrivirilor genunchii se trezeau deseori șiroind de sânge naivi dar hotărâți știau că un fruct dacă nu cade poate fi cules doar învățând cățăratul pe de rost pentru mingea aruncată la întâmplare trebuia să înfrunți maidanul presărat cu pietre praf scaieți și deseori seara o scară rezemată de șură pentru luna de pe cer. întoarsă acasă cu semnul din dreptul frunții stigmat ai mei mă certau spunâdu-mi că iar mi-am luat stelele în cap chicoteam. prin minte alte idei își dădeau coate cutreierându-mi fericirea deplină. știu o lume care trăia cu tâmpla aproape de nori fără lacrimă teamă durere dor o bunică de statură mică îmi sufla binecuvântări pe rană ori de câte ori stătea agățată de mine o tufă de urzici de parcă aș fi fost înghițită de un mușuroi de furnici de la ea știam că orice încercare avea remediu cum usturimea frunzelor pentru reumatism dar pentru mine blândețea ei era balsam seara-mi adunam drumurile în poală le aruncam într-un colț de cameră puneam năzbâtiile de peste zi pe inima încinsă nu-mi era foame nici sete nici frig pereții anotimpurile nopțile aveau miros de vatră părintească un gutui bâtrân îmi aprindea stele în fereastră deseori simțeam venele cum se dilatau să primească aerul acestei sufocante pasiuni în ajutor venea mereu un stol de aripi albe și eu pluteam pluteam atât de ușor pe un nor știu un loc unde cineva aleargă cu seninul în dinți din piatră în piatră oamenii sunt umbrele lor din care n-are cine să râdă n-are cine să plângă încercările se rostogolesc precum un izvor care macină până seacă atunci și acum locul din mine – misterul numit viață
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate