nu-mi privesc în ochi cuvintele
pășesc prin arterele lor să răstorn în mine izvoarele
lumina extrage curcubeul vorbitor din inimă
eliberează (într-un elan cosmogonic) ceruri în carne
știu că nu vor minte
când ating abisul cu degetele
toate oglinzile se sfarmă în orbite mozaicuri
iau naștere misterele vibrează în apă și piatră
focul e cingătoare
când întruparea îmi dansează frenetic galaxiile
schimb polaritățile din pupile
odată cu fiecare cunoaștere
măștile cad precum semințele când le vine sorocul
în portativele vieții silabe aerate așază sâni voluptoși
forfotind de lieduri selenare
zadarnic le cer vești despre vecina ce-și culege unul câte unul
licuricii din piele
pentru a construi poduri (spre ce-ul misterios
care cu greu își dezvăluie jocul)
se transformă în păsări colibri și vulturi
tivesc genele tatălui zborul implozează cuvinte
freamătă de pleiade
mi-arată stele eșuate la țărmul negru al cunoașterii
furtunile al căror ochi
mi-a scăpat printre sinapse le-am recuperat
din altare
și le-am trimis în pelerinaj
camera sacră pulsează inițieri de taină
fără înțelepciunea lor balansul dintre mine
și abis
ar fi periculos

beatific mă inundă
tăcerea

îmblânzite
cuvintele îmi tatuează (ca plasă de siguranță)
în toate unghiurile

răsărit sferic