Se-aprinde-n mine depărtarea,
Tăcerea poart-a ei povară.
Armura versului de ceară,
Își arde-n teamă, așteptarea.

Mă spăl cu sânge din cuvinte,
Pe-o rană caldă de noblețe
Și legănat de-a sa blândețe
Adorm în palma mea fierbinte.

Din somn, tresare nerăbdarea.
În patul rece se trezește
Și casa goală-i amintește,
Că tu ești eu și eu sunt marea.

Din cer cobor la întâlnire.
Îmi las nemuritorul astrul
Și prefăcut în val albastru,
Ți-acopăr trupul cu iubire.

Privirea mea să îți descheie
Verdele algelor corsete,
Sub luna palidă de sete
Să facem dragoste, femeie.

Și nici o stâncă să nu-nceapă,
Să ne-nvrăjbească infinitul.
Eu sunt în tine nesfârșitul!
Iar tu, nemuritoarea apă...