ca atunci când pașii noștri simulează mersul
pantalonii evazați sunt evantaie
din ele pasărea prinde aripi
falduri-falduri
le adăpostește în ceruri

pe umerii tăi
surâsul unui zbor
oglindă răsfrântă în suflet

ploile astea ne îmbibă tălpile
pe urme înmuguresc semințe
creștete înflorate în loc de inelare

eșarfa mea îți strangulează ochii
gestul tău tandru intră prin vene
e una din acele clipe în care
cuvintele pleacă
se întorc
doar în tăcere
nu tulbură timpul

drumul ăstă nesfârșit așterne
în obraji și dincolo

grădina

mângâierea dimineții regăsite

plouă

mâinile nu se desprind
împreunate liniile vieții
ca-ntr-un cuib

și mi-e dor ca și cum ai fi departe

nu-ntoarcem privirea
inima desenează în stâncă
o unică umbră
încremenită
arca așteaptă