poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-05-17 | |
nici măcar cel chinezesc
cu atât mai puțin orice fel de fortificație la urma urmelor linia maginot a fost doar un os de râmă în mod cert nici himalaya totuși omul din mine trage mai mereu linii defensive adânci tranșee iluzii născute înaintea visului dincolo de marginea de netăgăduit a orizontului văd o cărare pe care urcă marea la cer ca să-mi fie așa frumoasă dimineața încât să nu mai știu nicio viață de unde începe moartea și nici de ce lupt soldat condamnat la baionetă cu noaptea aceasta fără început chiar și dincolo de bucuria apusului luna poartă speranța unui viitor răsărit între timp dorm să-mi învăț spiritul să zburde fără apăsarea pământului iar dincolo de orice înțelegere acolo de unde totul pare așa simplu încât inima mea obișnuită să complice totul nu mai știe cum să bată și... cântă muzica e peste tot nici un zid fonic nu o poate opri parcă toată materia este supusă armoniei iar universul e un șir de perechi într-un etern dans e inutil să astup urechile muzica vine dinăuntru
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate