găsec tot felul de splendori ucise de un penel
pe o pânză de tarantulă
calc apoi printr-un tunel parcă din ce în ce mai aievea
cu multă gravitație
la un alt nivel
cu ochii larg deschiși spre vis
ca într-un alt fel de joc nesfârșit
de-a cercul între doi pereți de gând

ca să mai găsesc o clipă de copilărie
adun de nebun involuții recesive
dintr-un altfel de ieri
apoi pășesc stregărește pe un fir de lumină
dintr-un sens în altul
precum o regulă a dezordinii

iar la celălalt capăt de tunel este întunericul
parcă de gradul opt pe scara vieții
acolo se cern umbrele din cer în cer prin fiecare orizont
până îmi foșnește în urechi sângele
ca prin aorta unui fluture zmeu