Pe-albastrul cerului de gheață,
Eu mă aplec să-ți scriu ceva,
Cerneală fur din deasa ceață.
Să nu mă vadă cineva,

Poemul tristelor pudori,
Îl scriu pe-al albului sclipit,
Să îl citești până în zori,
Căci va muri, apoi, topit.

Sub valuri de zăpadă-ascunse,
Am pus cuvinte necitite,
De rosii buze neatinse,
Și-apoi pe brațe adormite.

Sap rostul lor în gheața dulce,
Pe-oglindă sunt doar eu, actor,
E noaptea care-ți va traduce,
Poemul scris de-un truditor.

Ai timp cât gheața va fi vie,
Acesta-i ultimul poem,
Surâsu-ți stă într-o sclavie,
Pe lacrimi, pleoapele îți gem.

Am sa-ti prind zorile de mână,
Pe deget am să-i las un semn,
În veci te-aleg să-mi fii fântână,
Iar eu o cumpănă de lemn