avem o problemă. vocea minții mele mă minte.
o problemă se cere întotdeauna rezolvată. ca atunci cînd ne-am dus în barul ăla
să ne-o tragem în budă, aveam rezolvarea, doar problemele erau false
ca un pian neacordat. trebuie să mergi în interiorul pianului
să întinzi coardele. pentru că vocea minții te minte.

mintea ta e o black mamba care te mușcă altfel decît iarba.
așa spun drogații de prin închisori, o călătorie cu mambulanța,
te tâmpește diferit față de iarbă, coca sau heroină, n-ai de unde să știi
niciodată cum o să reacționezi, oamenii se uită prin tine,
se dau cu capul de pereți, se iau la bătaie și a doua zi nu mai țin minte
ce au făcut. efectul mamba e foarte imprevizibil de la o persoană la alta,
cauzează gânduri depresive instant sau te bagă într-o stare de comă,
ești anxios și paranoic, ataci oameni sau obiecte neînsuflețite.

așa e mintea ta, se atacă pe sine sau atacă pe alții,
ca un deținut într-o călătorie cu mambulanța. și lumea chiuie.
pentru că mintea nu poate cunoaște mintea,
pentru că mintea ta se comportă ca un viețaș
în propria minte, pentru că mintea e de fapt ego-ul insațiabil,
personalitatea din interiorul minții, amantul înșelător și natural
care are mereu nevoie de atenție și satisfacție,
această gălăgie mereu prezentă, această nevoie de recunoaștere și validare
care convinge paznicul să-i dea mai multă atenție și
în cele din urmă, să-l accepte ca "sine".

uite de ce nu ne-am putut iubi. pentru că și dragostea noastră a fost
tot o călătorie cu mambulanța. pînă la spital. am ascultat mințile noastre
mincinoase, vocile prefăcute din capetele noastre.
am ascultat efectul mamba al identităților noastre, și ne-am pierdut
în spitalul minților noastre. măcar acolo trebuia
să-ți fi lipit urechea de pieptul meu și să-mi asculți inima cum urlă
de durere la fiecare bătaie, ca un alergător la maraton după
ce parcurge 40 de km cu fractură de tibie. uite de ce nu ne-am iubit.

să fi înțeles și tu că, de fapt, noi ne creăm propria realitate.
că dragostea e acolo unde nu ajunge mambulanța. unde nu oprește.
că acolo gîndul poate transforma nevăzutul în văzut.
uite de ce ne-am fi putut iubi. pentru că dragostea e
puterea care face ca dintre milioanele de realități
posibile să ne așezăm în față doar una, cea care seamănă cel mai mult
cu gîndurile noastre. uite de ce ne-am fi putut iubi.
și cît te-aș fi iubit. ca o călătorie nesfîrșită cu mambulanța.