pe umărul drept porți un pasager întunecat,
îți contabilizează umbrele, care pășesc afară din tine,
spațiul pe care îl ocupă sufletul tău în sufletul meu,
ochii mei ce trăiesc în ochii tăi,
când tandri, când reci,
ridurile sub care se ascund amintirile în care am fost fericiți,
câte rânduri de piele vibrează când te ating,
fiecare expansiune a arterelor nostre îmbrățișate,
numără inimile care ne pulsează în inimă,
dezacordate sau în armonie

îți spune povestea celor 21 de grame
care dispar atunci când când mori puțin câte puțin,
pentru că nu sunt lângă tine,
nu te mai întreba de ce nu mai simți nimic
și rămâi fără suflet când plec,
e singura parte din tine care mă poate acompania
devenind pasagerul meu întunecat

mult mai târziu realizezi că suntem
captivi într-un spațiu și timp care se repetă,
mâine lipsa mea va fi o lipsă de aer,
o închisoare din care nu mai poți evada,
absența ta, o boală de care doar tu mă poți vindeca,
o dependență care mă pulverizează
dincolo de orice anotimp
peste care nu avem curaj să pășim