de la o vreme
înving și mor de câteva ori pe zi
încât nici eu nu mai știu
dacă sunt anotimp sau literă

de dimineață eram tânăr
furișată pe la încheieturile misterului
singurătatea devine o culoare
ce crește odată cu simplitatea ei

de fiecare dată când
realul soarbe tot jocul din întâmplări
strig doar pe cine nu mă strigă
aerul îmi troienește măreția durerii

odăii mele
i-a mai crescut un perete ce nu mă cunoaște
pe veghea lui se preling tăceri de icoană
căldura e doar o pândă plăpândă

nu mai am de pierdut
niciun semn al morții
înfrângerile își au chibzuiala
zidită numai din izbânzi