Când ceasul va veni la mine-n poartă,
Și va întinde mâna să mă ia,
Am să îmi fac din moarte o amantă,
Să-i plângă focul, nemurirea mea.

Și am să-i scriu atâtea versuri proaste,
Cu ele-ntregul iad am să sfințesc,
Punând toți draci-n uniforme-albastre,
Cu ei de mână, coas-am s-o pețesc.

Și dacă nu m-o vrea că-s prea sărac,
Cu zdrențele ce-mi curg în poezie,
O să-și aleagă din vecini un drac,
Iar eu să scap de moarta cununie.

Trezit în zori de sărăcita teamă,
În brațe cu balada-mi peticită,
Eu îmi fac cruce-n versuri de aramă,
Și mă înalț la steaua mea iubită.

Aici, vom împleti cuvinte-n noapte,
Și vom clădi castele în poeme,
Îmbogățiți în doi de-atâtea șoapte,
Să uite ceasu-n poartă să mă cheme.