în neputința mea
nu mai găsesc o cale
îmi asediez toate
primăverile
ca să găsesc una
mai cu toane
dar aștept un soare
care să muște din
nori
să rupă frontul
atmosferic în
bucăți mai calde
să-și pună
gândul pe noi
ca să ne
simțim în primăvară
stau ca într-un oraș
fără nume
care are remușcări
că îi pleacă toți copii
de lut să trăiască
în alt oraș
mai însorit
dar stați le spune
eu sunt mai iluminat
strângeți-vă serile
în jurul becurilor
și vorbiți despre
primăvară