venind ca dintr-un basm străvechi
cu râuri și păduri de trestii
lunca dunării îndiguită
și-a restrâns o parte din
frumusețea ei dar cum treci
intri în altă lume
și o briză te întreabă dacă
ești sigur că vrei să intri
că pe lângă barcă se plimbă
nesuferitele de lipitori
așa este, în orice tipar frumos
arhitectul a pus și ceva
periculos, dar mai rău cu rău dar
mai rău fără rău.
în inima pădurii din luncă orice
voce se aude răsunând prin
crengile copacilor venind de
sus în jos sau spărgându-se
de trunchiurile copacilor și
ducându-se mai departe
să fie auzită și de alții, aici,
te prinde un chef strașnic de
sinceritate și conversația unduiește
pe firele vieții făcând să
răsune vocea pădurii
că și ea cântă-la frunză.
de curând am aflat că este și
o mică mănăstire în luncă