ei își trăiau poveștile cu Dunărea cea înghețată
erau nopți când se visau în limba pământului lor
tot mai săracă
se nășteau pe acest pământ primitor cu ochii umezi
împărțeau felii din soarele cu două răsărituri
limba lor aspră săpa în suflete grote pentru ascuns ochii păunului
haine ascunse în lăzi miroseau a cai liberi
la margine de o stea își șopteau tristețile
consoane mândre cântau din fluier
vocale caste
scriau pe colțul batistei liubov

au îmbrățișat pământul cu mâinile încrucișate
limba lor rotundă ca un soare nu murea
talismanul venit de departe din țara
lui Filip Macedoneanul nu a trădat nicio secundă
inimile noastre zboară pe cerul senin al Macedoniei
ca un cal de pustă

curge mierea limbii pe rănile trecutului
mai bat clopotele în limba de demult
prin sânge mândria munților sihăstriți
curge la pas cu Dunărea
sufletele bunilor dorm pe iarba Ohridului
libere sa vorbească limba macedoneană
cu gust de praz