Am început ziua, cu rostul ucis!

Un timp curbat strâmb...

mă tăvălește prin jungla istoriei:

ba sunt călăul neînduplecat

ridicând securea ce se transformă în telecomandă,

ba sunt soldatul perfect aruncând napalm;

părul îmi crește brusc

și alerg cu o creanguță ascuțită,

după o pradă nenorocită;

un soi de cruciați mă păstoresc,

pentru crezul meu liber și creștin,

o altfel de inchiziție îmi rupe foile,

dintr-o biblie veche, ruginită.

Alerg printre plopii fără soț,

ca să mă odihnesc ca un cosaș,

sau ca un țăran, lângă carul cu boi,

după răscoala din 1907.

Sunt aruncat lângă o tastatură,

de unde vă scriu:

eu

m-am simțit mereu mai puternic,

mai îngăduitor,

mai bun,

mai mândru,

sau măcar cumva mai protejat,

deși întotdeauna...

sufletul

și o parte din trup

mi-au rămas de copil.